Tehnologia construcțiilor de mașini

Descriere

Programul de studii Tehnologia construcțiilor de mașini (TCM), funcționează în cadrul Departamentului de Inginerie Industrială și Management, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației. Secția TCM a fost înființată în anul 1984 în cadrul Institutului de subingineri din Târgu Mureș și a evoluat fără întrerupere ca specializare a învățământului superior ingineresc mureșean, rafinată și adaptată nevoilor industriale curente ale lumii de astăzi. Programul, acreditat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, are o capacitate de școlarizare de 60 de studenți/an. Competențele principale ale tinerilor absolvenți TCM sunt legate de proiectarea, planificarea, asigurarea calității, conducerea și coordonarea proceselor tehnologice moderne de fabricație utilizând platforme digitale de ultimă generație.

Specializarea TCM are misiunea de a pregătii ingineri mecanici capabili să poată aborda coerent și să rezolve eficient probleme legate de proiectare constructivă și tehnologică, simulare, fabricație, control și management din domeniul ingineriei industriale utilizând cele mai moderne instrumente industriale digitale. Pregătirea tehnică generală, completată cu discipline care să asigure folosirea cu succes a proiectării și prelucrării asistate de calculator, este completată cu un pachet de discipline economice necesare pentru formarea unei vederi largi asupra domeniilor cercetării, producției și  desfacerii produselor industriale. Finalizarea acestui program de studii le permite absolvenților ocuparea unui post de inginer tehnolog sau inginer proiectant în orice companie industrială producătoare de bunuri, în institute de cercetare sau de învățământ.

Obiectivul principal al specializării este de a asigura absolvenților o dezvoltare umană și profesională într-un mediu interactiv cu acumulare de competențe interdisciplinare (tehnice, manageriale, antreprenoriale), dezvoltare care conferă studenților educația inginerească capabilă de a defini și afecta viitorul. Specializarea oferă o baza solidă pentru continuarea studiilor tehnice pe nivelul de masterat și doctorat.

Competențe profesionale

  • Efectuarea de calcule, demonstrații și aplicații, pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei industriale pe baza cunoștințelor din științele fundamentale;
  •  Asocierea cunoștințelor, principiilor și metodelor din științele tehnice ale domeniului cu reprezentări grafice pentru rezolvarea de sarcini specifice;
  • Utilizarea de aplicații software și a tehnologiilor digitale pentru rezolvarea de sarcini specifice ingineriei industriale, în general, și pentru proiectarea asistata a produselor în particular;
  • Elaborarea proceselor tehnologice de fabricare;
  • Proiectarea si exploatarea echipamentelor de fabricare;
  • Planificarea, conducerea si asigurarea calității proceselor de fabricare.

 

Competențe transversale

  • Executarea responsabilă a sarcinilor profesionale în condiții de autonomie restrânsă și de independență profesională;
  • Asumarea de roluri/funcții de conducere a activității grupurilor profesionale;
  • Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională continuă în scopul adaptării continue la piața muncii și la dinamica cerințelor acesteia;
  • Utilizarea eficientă a abilităților lingvistice si a cunoștințelor de tehnologiei informației și comunicației.

Perspective ocupaționale

Absolvenții programului de studii Tehnologia construcțiilor de mașini pot deveni:

  • inginer tehnolog;
  • inginer mecanic;
  • manager tehnic.

 

Standarde ocupaționale COR:

  • inginer/subinginer tehnolog prelucrări mecanice;
  • proiectant inginer mecanic;
  • expert inginer mecanic;
  • inginer mașini-unelte;
  • operator/programator mașini unelte CNC;
  • inginer de cercetare în tehnologia construcțiilor de mașini;
  • cercetător în tehnologia construcțiilor de mașini;
  • cercetător în creația tehnică în construcția de mașini;
  • asistent de cercetare în tehnologia construcțiilor de mașini.
Informații generale

Durată

4 ani (8 semestre); 240 ECTS

Cerințe

Diplomă de bacalaureat și
concurs de admitere pe baza de dosar

Forma de învățământ

Cu frecvență

Limba de predare

Română

Titlul profesional acordat

Inginer

Program de studiu

Acreditat

Capacitatea maximă de școlarizare

60 locuri