Relații Internaționale

Internaționalizarea este un pilon strategic al UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, având un rol crucial în dezvoltarea sa continuă. Conceptul de „Smart Internationalization” adoptat de universitate face parte din viziunea sa inovatoare, prin care se urmărește consolidarea relevanței academice și de cercetare pe plan european și internațional.

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș își valorifică atuurile pe plan internațional prin:

  • Cooperare academică internațională – parteneriate academice cu peste 200 de universități și instituții de cercetare din întreaga lume, precum și afiliere la numeroase organizații internaționale, care oferă oportunități de colaborare și integrare în rețele academice globale;
  • Mobilități internaționale – prin programe precum Erasmus+ (cel mai mare buget din România în 2024), Leonardo da Vinci, CEEPUS, etc. peste 1000 de studenți și un număr semnificativ de cadre didactice își îmbogățesc anual experiența academică și profesională la universități și organizații din străinătate, promovând și schimburile interculturale;
  • Programe de studii în limbi străine, în special în engleză, cu preponderență în învățământul medical – peste 1400 de studenți internaționali din peste 80 de țări studiază într-o comunitate interconectată și dinamică;
  • Participare la proiecte academice și de cercetare – prin finanțări atrase de cca. 100 milioane EUR, cu contribuție la avansarea cunoașterii și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru diverse probleme globale din medicină, tehnologii sau antreprenoriat;
  • Filiala UMFST – UMCH deschisă la Hamburg, Germania în 2019, prin care universitatea, prima din România care a deschis o filială în străinătate, a dus în Europa un model de excelență academică în ceea ce privește educația medicală
  • Evenimente academice și științifice de prestigiu internațional.

Politica de internaționalizare a universității și activitățile specifice sunt realizate prin Departamentul de Relații Internaționale, în coordonarea Prorectoratului Relații Internaționale, Rețele Universitare și Relații Publice.

 

Contact

Adresă

Str. Gheorghe Marinescu Nr. 38
Târgu Mureș, 540142 România

E-mail

rel.int@umfst.ro

Telefon

+40-265-215.551, int. 235

Structure

Vice-Rector
International Relations, University Networks and Public Relations
Prof. univ. dr. Mihaela Kardos
E-mail: prorectorat.international@umfst.ro; mihaela.kardos@umfst.ro

Director   
ERASMUS+ Institutional Coordinator
Prof. univ. dr. Angela Borda
E-mail: international@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 235, 180

Deputy – Director
Coordinator Compartment Bilateral International relations/ inter-university agreements   
Assoc. Prof. Mihaela Natea, PhD
E-mail: mihaela.natea@umfst.ro , coop.int@umfst.ro
Tel: +40-265-250.142

 

Erasmus+ Coordinators

Faculty of Medicine
Prof. univ. dr. Szilágyi Tibor
E-mail: tibor.szilagyi@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 235

Faculty of Medicine in English
Șef lucr. dr. Laura Chinezu
E-mail: laura.chinezu@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 235

Faculty of Dental Medicine
Șef lucr. dr. Alexandra-Mihaela Stoica
E-mail: alexandra.stoica@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 322

Faculty of Pharmacy
Prof. univ. dr. Silvia Imre
E-mail: silvia.imre@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 380

Faculty of Engineering and Information Technology
Prof. univ. eng. Liviu Moldovan, PhD
E-mail: liviu.moldovan@umfst.ro
Tel: +40-265-233.212

„Petru Maior” Faculty of Scince and Letters
Prof. Giordano Altarozzi, PhD
E-mail: giordano.altarozzi@umfst.ro
Tel: + 40-265-236.034

Faculty of economics and Law
Prof. Daniel Ștefan, PhD
E-mail: daniel.stefan@umfst.ro
Tel: + 40-265-219.034

Incoming mobilities – Health
Conf. univ. dr. Simona Mureșan
E-mail: simona.muresan@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 235

Outgoing mobilities – Health
Conf. univ. dr. Andrada Loghin
E-mail: andrada.loghin@umfst.ro
Tel: +40-265-215.551, int. 191

International/Erasmus+ Officer
Anca Răchită

  • Students OUTGOING mobilities, Bachelor (Faculty of Medicine, Faculty of Medicine in English)
  • Students OUTGOING mobilities, Doctoral Studies, Health
  • Academic Teaching Staff OUTGOING mobilities – Health

Program with public:
Tuesday: 10:00 – 12:00, 14:00 – 15:00
Wednesday: 10:00 – 12:00
Thursday: 10:00 – 12:00, 14:00 – 15:00

 International/Erasmus+ Officer
Silviana Tulbure

  • Students OUTGOING mobilities, Bachelor (Faculty of Dental Medicine, Faculty of Pharmacy)
  • Management of bilateral agreements – Health

E-mail: silviana.tulbure@umfst.ro
Program with public:
Tuesday: 10:00 – 12:00, 14:00 – 15:00
Wednesday: 10:00 – 12:00
Thursday: 10:00 – 12:00,  14:00 – 15:00

International/Erasmus+ Officer
Luminița Sîngeorzan

  • Academic teaching and administrative staff INCOMING mobilities (Faculties of Medicine, Dental Medicine and Pharmacy)
  • Academic Administrative Staff in University OUTGOING mobilities
  • Students, Academic Teaching and Administrative Staff OUTGOING and INCOMING mobilities, Health, Erasmus+ KA171

E-mail: luminita.singeorzan@umfst.ro
Program with public:
Tuesday: 10:00 – 12:00, 14:00 – 15:00
Wednesday: 10:00 – 12:00
Thursday: 10:00 – 12:00, 14:00 – 15:00

International/Erasmus+ Officer
Dr. Veronica Zaharagiu

  • Student and Academic Teaching Staff INCOMING and OUTGOING mobilities (Faculty of Engineering, ”Petru Maior” Faculty of Science and Letters, Faculty of Economics and Law)
  • Students OUTGOING mobilities, master studies
  • Students OUTGOING mobilities, doctoral studies, Science and Technology
  • Students, academic teaching and administrative staff OUTGOING and INCOMING mobilties, Science and Technology, Erasmus+ KA171
  • Management of bilateral agreements, Science and Technology

E-mail: veronica.zaharagiu@umfst.ro 
Sediu: Str. N. Iorga nr. 1, sala R16, Târgu Mureș
Tel: +40-265-250.142, +40-265-215.551, int. 502
Program with public:
Monday – Friday: 09:00 – 15:00