Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST) are printre obiectivele principale creare de parteneriate și cooperări internaționale în scopul creșterii vizibilității în peisajul academic European.
În acest sens, UMFST a deschis în anul 2019 o filială în Hamburg, Germania (University Targu Mures Medical Campus Hamburg/Universitätsmedizin Neumarkt am Mieresch Campus Hamburg – sub acronimul UMCH), care oferă condiții ideale de desfășurare a activităților didactice aferente programului de studiu Medicina, Limba Engleză, Hamburg (MEH-UMCH).
Întregul proces didactic, precum și managementul academic este realizat exclusiv de către UMFST, în timp ce partea administrativă a activității (spațiile didactice, logistica, facilitățile tehnice și materiale, promovarea și relația cu autoritățile locale) necesară derulării programului de studiu în conformitate cu planul de învățământ și cu legislația română și a țării gazdă – Germania sunt asigurate prin parteneriatul încheiat cu Cendag Iberia și cu subcontractorul acestuia – CPE Europe GmbH.
Programul de studiu a fost autorizat de către ARACIS in 2018, iar în prezent oferă o cifră de școlarizare de 200 studenți/an
Contact
Adresă
Albert-Einstein-Ring 11-15, 22761 Hamburg, Germany
info@edu.umch.de
Telefon
Tel.: +49 (0) 40-2093485-00 Fax.: +49 (0) 40-2093485-09
Studenții UMFST înmatriculați în cadrul programului de studiu Medicina, Limba Engleză, Hamburg (MEH-UMCH) se supun tuturor regulamentelor și metodologiilor aplicabile în Universitate, respectiv în Facultatea de Medicină în Limba Engleză și beneficiază de toate drepturile asigurate studenților unei universități publice acreditate din UE.
Toate detaliile referitoare la programul de studiu din Hamburg sunt oferite la următorul link: edu.umch.de/en/