Accounting and Management Informatics – BA Distance learning

Descriere

Contabilitate și Informatică de Gestiune este un program de studii cu tradiţie care își propune formarea de specialiști cu pregătire multidisciplinară (contabilitate, informatică, analiză economică, fiscalitate etc.). Programul se adresează tuturor absolvenților de liceu care doresc să-şi dezvolte o carieră profesională în domeniul financiar-contabil. Scopul activității de cercetare desfășurată în cadrul programului de studii Contabilitate și Informatică de Gestiune este favorizarea creării unui mediu propice de cercetare, interactiv, conectat la nuclee de cercetare din cadrul Universității, dar și internaționale, capabil să genereze idei, să creeze și să disemineze cunoaștere

Misiunea didactică şi de cercetare a programului de studii este de a forma economişti care să facă faţă cererii de specialiști în financiar-contabil pentru entităţile economice şi instituţiile din zona arondată. Programul de studii vizează întărirea segmentului universitar în domeniul economic, asigurarea unei pregătiri complementare cu deschiderea spre piaţa muncii.

La rândul său, viziunea Facultății de Economie și Drept în domeniul cercetării științifice reprezintă capacitatea ei intrinsecă de a se insera în mod concret și pragmatic în valorile prezentului, anticipând și devansând dificultățile inerente ale mediului economic și științific. Prin efortul propriu, fiecare membru al comunității academice din cadrul programului de studii Contabilitate și Informatică de Gestiune tinde ca prin interesele și motivațiile sale, să se regăsească pe deplin în designul instituțional proiectat.

Obiective generale:

  • întărirea permanentă a nivelului calitativ al procesului educativ;
  • contribuția activă la bunăstarea regională și națională;
  • promovarea pe piața muncii nu doar a unor specialiști cu studii superioare, ci a unor intelectuali capabili să-și asume responsabilități sociale față de comunitate;
  • imperativul promovării imaginii unei instituții academice spirituale și culturale, deschisă colaborării naționale și internaționale, care apără gândirea și cercetarea, drepturile omului și prezervă resursele naturale pentru o dezvoltare durabilă reală.

 

 Obiective specifice

  1. a) în activitatea didactică:
  • transmiterea către studenţi a cunoştinţelor de specialitate fundamentale sistemului operaţional din domeniul financiar-contabil care să asigure studenţilor competenţe profesionale generale şi specifice adecvate;
  • aprofundarea şi completarea cunoştinţelor dobândite anterior, astfel încât absolvenţii să obţină un grad adecvat de calificare care să le ofere posibilitatea de a ocupa şi funcţii decizionale;
  • formarea de deprinderi şi abilităţi profesionale în domeniul financiar-contabil;
  • antrenarea în cadrul procesului de învăţământ a practicienilor cu o recunoscută competenţă şi experienţă;
  • dezvoltarea capacităţii de a lucra independent şi în echipă pentru rezolvarea de probleme specifice specializării.
  1. b) în activitatea de cercetare:
  • asigurarea unui cadru optim de cercetare şi documentare prin oferirea cadrelor didactice şi studenţilor a unei baze materiale adecvate;
  • atragerea studenţilor în programele de cercetare ale Departamentului de Științe Economice;
  • valorificarea rezultatelor cercetării cadrelor didactice şi studenţilor prin publicarea acestora în reviste de specialitate cotate naţional şi internaţional, participarea la manifestări ştiinţifice;
  • dezvoltarea caracterului aplicativ al cercetărilor întreprinse de cadre didactice şi studenţi.

Competențele profesionale

  • Identificarea și înregistrarea operaţiunilor economice în contabilitatea entității/organizaţiei;
  • Utilizarea resurselor informatice în domeniul financiar-contabil;
  • Prelucrarea informaţiilor în vederea întocmirii de rapoarte financiar- contabile și/sau fiscale;
  • Determinarea și interpretarea indicatorilor economico-financiari;
  • Derularea operaţiunilor specifice controlului financiar-contabil.

Competențele transversale

  • Aplicarea principiilor, normelor și valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de munca riguroasă, eficientă și responsabilă;
  • Identificarea rolurilor și responsabilităților într-o echipă plurispecializată și aplicarea de tehnici de relaționare și muncă eficientă în cadrul echipei:
  • Identificarea oportunităților de formare continuă și valorificarea eficientă a resurselor și tehnicilor de învățare pentru propria dezvoltare.

Perspective ocupaționale

Perspective ocupaționale:

Paleta de activități pe care le poate desfășura un absolvent de Contabilitate și Informatică de Gestiune este foarte largă, iar posibilitățile de angajare sunt multiple, atât în mediul privat, cât și în cel public. Absolvenții pot ocupa posturi precum: revizor contabil, referent de specialitate financiar-contabilitate, controlor de gestiune.

Programul de studii Contabilitate și Informatică de Gestiune creează premisele pentru continuarea studiilor în al doilea ciclu de studii universitare și dezvoltare profesională continuă în carieră prin studii de masterat, respectiv postuniversitare.  

Standarde ocupaționale COR:

Absolventul programului de studii de licență Contabilitate și Informatică de Gestiune poate practica una dintre următoarele ocupații: Cod COR: 241101 – controlor tezaur, Cod COR: 241102 – expert contabil verificator, Cod COR: 241103 – revizor contabil; Cod COR: 241104 – referent de specialitate financiar – contabilitate; Cod COR: 241105 – auditor intern; Cod COR 241106 – controlor de gestiune; Cod COR 241107 – auditor financiar.

Informații generale

Durată

3 ani (6 semestre); 180 ECTS

Forma de învățământ

ID

Limba de predare

Română

Program de studiu

Autorizat provizoriu

Cifra de școlarizare

Taxă 75