Facilități moderne de învățare, documentare și cercetare oferite de noua Bibliotecă Centrală Universitară

Noua Bibliotecă Centrală Universitară, realizată printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul apelului „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Investiția 17 – Asigurarea infrastructurii universitare (construcții noi: cămine, cantine și spații de recreere), este implementată în perioada iulie 2024 – august 2026.

Noua bibliotecă va reuni facilități moderne destinate învățării, documentării și cercetării, incluzând săli de lectură, un amfiteatru, o zonă expozițională, spații pentru activități colaborative, zone de lectură informală și relaxare, o sală de lectură dedicată părinților și copiilor, o cafenea, spații de socializare, precum și birouri și spații administrative.

În paralel cu lucrările de construcție, se urmărește implementarea unor tehnologii avansate care să eficientizeze gestionarea colecțiilor și să faciliteze accesul utilizatorilor la resursele bibliotecii. Acestea includ un sistem RFID pentru identificarea și securizarea publicațiilor, stații de autoîmprumut și returnare automată, soluții inteligente pentru managementul locurilor din sălile de lectură, scanere profesionale pentru digitizarea colecțiilor, precum și infrastructură informatică și servere dedicate serviciilor bibliotecare.

Biblioteca Centrală Universitară va oferi studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor un mediu modern, performant și accesibil pentru studiu, colaborare, cercetare și inovare.

Other articles