Rezultate Admitere 2021

Student

COMISIA PENTRU REZOLVAREA CONTESTAŢIILOR ADMITERE IULIE 2021

Comunicat

CONFIRMAREA LOCURILOR DIN 28 IULIE 2021

Confirmarea locurilor de către candidații declarați admiși pe listele din 28 iulie 2021 se va realiza prin achitarea taxei de inmatriculare și depunerea dosarelor fizice la decanatele facultăților, conform calendarului admiterii (https://adminfo.umfst.ro/calendar/), adica pana in 29.07.2021, orele 15:00.

Achitarea taxei de inmatriculare se face direct, la Casieria universității, situată în Piața Mărășești, nr. 15, la parter, între orele 8:00 – 14:00.

Contractul de finanțare a studiilor și anexa I la contract – Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal se vor depune în 2 (două) exemplare originale, completate și semnate, odată cu dosarul fizic la Decanatul fiecărei facultăți.

Contractul de studii și anexa I la contract – Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal se vor ridica de la decanatele fiecărei facultăți.

REZULTATE 28 IULIE 2021

Faculty of Medicine

    Program de studiu – Medicină – Linia Română
    Program de studiu – Medicină – Linia Maghiară

Facultatea de Medicină dentară

    Program de studiu – Medicină dentară – Linia Română
    Program de studiu – Medicina dentară – Linia Maghiară

Faculty of Pharmacy

    Program de studiu – Farmacie – Linia Română
    Program de studiu – Farmacie – Linia Maghiară

CANDIDAȚI DECLARAȚI ADMIȘI PE LOCURILE REDISTRIBUITE

Candidați declarați admiși pe locurile redistribuite – linia de studiu română
Candidați declarați admiși pe locurile redistribuite – linia de studiu maghiară

REZULTATE CATEGORII SPECIALE

Rezultate Admitere Candidați proveniți din sitemul de protecție socială
Rezultate Admitere Rromi
Rezultate Admitere Absolvenți de licee din mediu rural

REZULTATE FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT 26 IULIE 2021

Administrație Publică
Accountancy and Administrative Data Processing
Accountancy and Administrative Data Processing – DL
Law
Law - DL
Economics of Trade, Tourism, and Services
Finance and Banking
Management
Management – DL

REZULTATE FACULTATEA DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI 26 IULIE 2021

Automatică și Informatică Aplicată
Architecture
Sisteme de Producție Digitale
Energetică și Tehnologii Informatice
Inginerie Economică Industrială
Informatics
Informatică Limba Maghiară
Inginerie Medicală
Tehnologia Construcțiilor de Mașini

REZULTATE FACULTATEA DE STIINTE SI LITERE 26 IULIE 2021

Communication and Emerging Media
Communication and Public Relations
Physical Education and Sports
History
Limba și literatura română – Limba și literatura engleză
Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, italiană, germană)
Pedagogy in Primary and Preschool Education
Security studies

CONFIRMAREA LOCURILOR

Confirmarea locurilor de către candidații declarați admiși în urma concursului de admitere, sesiunea iulie 2021 se va realizaprin intermediul platformei de înscriere și apoi depunerea dosarelor fizice la decanatele facultăților , conform calendarului admiterii. (https://adminfo.umfst.ro/calendar/)

Ghid confirmare loc admis

Contractul de finanțare a studiilor și anexa I la contract – Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal se vor depune în 2 (două) exemplare originale, completate și semnate, odată cu dosarul fizic la Decanatul fiecărei facultăți, în perioada 26 iulie 2021, ora 9:00 – 27 iulie 2021, ora 15:00.

Contractul de studii și anexa I la contract – Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal se vor ridica de la decanatele fiecărei facultăți.

IMPORTANT

Candidații admiși fără loc la Medicină – limba română și Medicină Dentară – limba română, pot opta pentru un loc la programul de studiu Farmacie- limba română, indiferent de proba de concurs susținută, în limita locurilor rămase neocupate. Ocuparea locurilor se va face în ordine strict descrescătoare a mediilor de concurs obținute la concursul din 25 iulie 2021 . Cererile se depun exclusiv online pe adresa de email oficiu.admitere@umfst.ro până în 27 iulie 2021, ora 13:00.

Candidații admiși fără loc la Medicină – limba maghiară, pot opta pentru un loc la programul de studiu Medicină dentara – limba maghiară sau Farmacie – limba maghiară, indiferent de proba de concurs susținută, în limita locurilor rămase neocupate. Ocuparea locurilor se va face în ordine strict descrescătoare a mediilor de concurs obținute la concursul din 25 iulie 2021. Cererile se depun exclusiv online pe adresa de email oficiu.admitere@umfst.ro până în 27 iulie 2021, ora 13:00.

Locuri disponibile: Farmacie – limba română: 33 locuri, Farmacie – limba maghiară: 31 locuri, Medicină dentara – limba maghiară: 3 locuri

REZULTATE PROBĂ SCRISĂ 25 IULIE 2021

Faculty of Medicine

    Program de studiu – Medicină – Linia Română
    Program de studiu – Medicină – Linia Maghiară
    Program de studiu – Medicină Militară

Facultatea de Medicină dentară

    Program de studiu – Medicină dentară – Linia Română
    Program de studiu – Medicina dentară – Linia Maghiară
   
Faculty of Pharmacy

    Program de studiu – Farmacie – Linia Română
    Program de studiu – Farmacie – Linia Maghiară

GRILE CORECTE – PROBĂ SCRISĂ – 25 IULIE 2021

Comunicat

Faculty of Medicine
BIOLOGIE:   Varianta_1    Varianta_2    Varianta_3    Varianta_4
CHIMIE:   Varianta_1    Varianta_2    Varianta_3    Varianta_4

Faculty of Dental Medicine
BIOLOGIE:   Varianta_1    Varianta_2    Varianta_3    Varianta_4
CHIMIE:   Varianta_1    Varianta_2    Varianta_3    Varianta_4

Faculty of Pharmacy
CHIMIE ORGANICĂ:   Varianta_1    Varianta_2    Varianta_3    Varianta_4

Contestațiile pe subiecte se trimit în primele două ore de la afișarea grilelor corecte, respectiv 25 iulie 2021, ora 15:45, pe adresa rectorat@umfst.ro sau la Registratura universității.

REZULTATE FACULTATEA DE MEDICINA 23 IULIE 2021

Balneofiziokinetoterapie și recuperare
Nutrition and Dietetics

REZULTATE FACULTATEA DE FARMACIE 23 IULIE 2021

Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic
Medicinal Chemistry

REZULTATE FACULTATEA DE STIINTE SI LITERE 23 IULIE 2021

Communication and Emerging Media
Communication and Public Relations
Physical Education and Sports
History
Limba și literatura română – Limba și literatura engleză
Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, italiană, germană)
Pedagogy in Primary and Preschool Education
Security studies

REZULTATE FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT 23 IULIE 2021

Public Administration
Accountancy and Administrative Data Processing
Contabilitate și informatică de gestiune – Învățământ la distanță
Law
Drept – Învățământ la distanță
Economics of Trade, Tourism, and Services
Finance and Banking
Management
Management – Învățământ la distanță

REZULTATE FACULTATEA DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI 23 IULIE 2021

Automation and Applied Informatics
Energy Systems and Information Technology
Industrial Economic Engineering
Medical Engineering
Informatics
Informatică (în limba maghiară)
Sisteme de producție digitale
Machine Building Technology

REZULTATE ADMITERE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ 22 IULIE 2021

REZULTATE privind admiterea fără concurs a sportivilor de performanță-OLIMPICI
TABEL NOMINAL cuprinzând candidații la proba practică sportivă