UMFST G.E. Palade Târgu Mureș informează viitorii candidați la programul de studii de licență Psihologie, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”, că în anul universitar 2024/2025 sunt disponibile 100 de locuri, dintre care 50 sunt locuri finanțate de Universitate și 50 sunt locuri cu taxă. Înscrierile online (24/24) vor avea loc în perioada 20 – 24 iulie 2024 prin intermediul site-ului: https://admitere.umfst.ro/.
Admiterea la Psihologie se realizează pe bază de concurs de dosare, iar criteriile de selecție sunt stabilite pe baza mediei ponderate dintre media generală a anilor de studii pentru clasele IX-XI (60%) și media aritmetică la disciplina relevantă (limba și literatura română) pentru clasele IX-XI (40%).
Pentru a fi la curent cu noutățile admiterii 2024, candidații sunt invitați să acceseze periodic platforma dedicată admiterii: https://adminfo.umfst.ro/hu/.