A XXIV-a Conferință Națională a Asociației Române de Studiu a Personalității cu tema „Antisocialitatea – între conduitele maladaptative și psihopatie” va avea loc în perioada 14-17 mai 2026, la Sighișoara.
Evenimentul științific este unul de referință în domeniul psihiatriei și psihologiei și este organizat de Asociația Română de Studiu a Personalității, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Disciplina de Psihiatrie, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.
Conferința propune o abordare amplă, interdisciplinară, a comportamentului antisocial, de la manifestări subclinice și dificultăți de adaptare până la formele severe asociate psihopatiei.
Tematica științifică a conferinței include direcții actuale și provocatoare precum:
- tulburarea de personalitate antisocială și psihopatia;
- perspective neurobiologice asupra „creierului antisocial”;
- diagnosticul diferențial și implicațiile medico-legale;
- antisocialitatea în familie, profesie și societate;
- empatia și spectrul antisocialității;
- toxicomaniile și comportamentele antisociale;
- comorbidități psihiatrice și prodromul psihotic;
- agresivitatea și formele sale de manifestare;
- intervenții psihofarmacologice și psihosociale;
- reprezentări culturale, artistice și istorice ale antisocialității.
Mai multe detalii sunt disponibile pe https://personalitate-arsp.ro/.
Programul științific se poate consulta aici.