În cadrul proiectului INSPIRE – Incluziune și Sprijin pentru Progres, Integritate și Reușită în Educație, cofinanțat de Uniunea Europeană, vor avea loc, în perioada următoare, activități de consiliere psihologică pentru identificarea nevoilor educaționale ale celor 166 de studenți UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și 185 de elevi din grupul țintă al proiectului.
Obiectivul general al este promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, de la educația și îngrijirea timpurie, educația și formarea generală și profesională, până la învățământul terțiar, inclusiv prin facilitarea mobilității în scop educațional pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, prin implementarea de măsuri specifice dedicate elevilor și studenților din medii defavorizate în vederea creșterii combaterii abandonului școlar și universitar, protecția categoriilor vulnerabile și dezvoltarea unui sistem robust de consiliere și orientare școlară și profesională, respectând principiile incluziunii sociale și ale egalității de șanse.
Proiectul este conceput să faciliteze tranziția elevilor spre studii universitare și să combată abandonul studenților deja integrați în ciclul superior de studii, oferind sprijin adaptat nevoilor specifice.
Prin implementarea acestui proiect, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș reafirmă angajamentul său pentru excelență academică și incluziune socială, contribuind semnificativ la transformarea educației în România.
Pentru mai multe informații despre proiect, vă invităm să accesați link-ul.