Studenți

Informatii pentru studenți

1. Studenţii din alte universităţi româneşti sau străine recunoscute de Ministerul Educaţiei și Cercetării, care solicită transfer în cadrul programelor de studii ale Facultății de Medicină, vor depune cerereri la Registratura universităţii în perioada:1-12 septembrie 2025.

Cererile de transfer vor fi însoțite de următoarele acte:

– situaţia şcolară în momentul transferului;

– planul de învăţământ şi programa analitică detaliată a programului de studiu de la facultatea de unde se transferă.

Toate actele de studii vor fi traduse în limba română şi legalizate.

2. Cererile pentru repetarea anului de studii, reînmatriculare şi reluarea de studii din întrerupere se vor depune la Registratura Universităţii până la data de 12 septembrie 2025. După această dată nu se mai primesc cereri.

3. Cererile de echivalare de note si credite se vor depune la începutul anului universitar (indiferent dacă vizează discipline din semestrul I sau II) în perioada: 1-12 septembrie 2025.

Cererile vor fi însoțite de următoarele acte:

– diploma de absolvire/licență (după caz – studenții la a 2-a licență);

– situaţia şcolară în momentul transferului/foia matricolă;

– planul de învăţământ şi programa analitică detaliată a programului de studiu de la facultatea absolvită/urmată.

Cererile, indiferent de situațiile mai sus menționate și documentele necesare evaluării vor fi completate trimise pe adresa de email registratura@umfst.ro in format pdf.*, cu mențiunea că în anumite situații, bine stabilite, la cererea Comisiei ECTS aceste documente să fie prezentate în original.

Cele care se depun după această dată nu vor fi luate în considerare.

Decan,

Prof. dr. Alina SCRIDON