Studenți și cadre didactice de la Facultatea de Economie și Drept, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, s-au aflat, zilele trecute, în Franța, la o mobilitate în cadrul programului Erasmus+ Blended Intensive Programme.
Mobilitatea „Funcționarea piețelor produselor locale durabile din Alsacia” s-a derulat în perioada 31 martie – 3 aprilie 2026 și a fost organizată de IUT Louis Pasteur, Université de Strasbourg.
În cadrul acestui program, studenții și profesorii universității noastre au avut ocazia să interacționeze cu studenți și profesori din cadrul altor universități europene, să lucreze în echipe multiculturale, să-și prezinte ideile creative și să-și îmbogățească cunoștințele și competențele.