Curs pentru obținerea atestatului de studii complementare în vaccinologie

Departamentul de Formare Profesională Continuă, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, anunță organizarea, în perioada 8 ianuarie – 30 aprilie 2024, la Disciplina de Epidemiologie, a unui curs pentru obținerea atestatului de studii complementare în vaccinologie.

Scopul programului este de a forma medici de diverse specialități pentru dobândirea competențelor necesare recomandării și aplicării vaccinării atât la nivel individual, cât și ca programe la nivelul comunității. Programul se adresează medicilor din specialități medicale diverse (boli infecțioase, pediatrie, neonatologie, obstetrică-ginecologie, medicina de familie, sănătate publică, igienă etc.). În urma cursului, aceștia vor obține competențe de vaccinologie și pot efectua activități de vaccinare, de training și de cercetare.

Obiectivele generale urmăresc dezvoltarea cunoștințelor privind mecanismele care stau la baza prevenției unor boli prin vaccinare; dobândirea de abilități în utilizarea vaccinurilor  actuale și aplicarea tehnicilor pentru reducerea riscului de îmbolnăvire, incapacitate, deces și de limitare a extinderii sau eradicarea  unor boli care pot genera fenomene de tip epidemic sau pandemic; elaborarea sau adaptarea unor scheme/strategii de vaccinare pentru obținerea unui răspuns imun adecvat care să asigure acoperire vaccinală optimă a populației cu minimum de reacții adverse și  abilități de creștere a aderenței la vaccinare la toate categoriile de vârstă.

Coordonatorul cursului este prof. dr. Voidăzan Toader-Septimiu, iar lectori vor fi: șef lucr. dr. Bodnar Nina-Ioana, lector dr. Băilă Iulia, lector dr. Mihai Pavel.

Condiții de înscriere: specialitate și grad profesional –  medici din variate specialități; obligatorii pentru accesul la programul de pregătire – absolvent al unui program de licență de medicină generală.

Mai multe informații despre atestat se pot obține accesând linkul 

Detalii privind taxele de înscriere și de școlarizare se obțin here, iar informații despre documentele necesare înscrierii se regăsesc here

Other articles