Ce au învățat studenții UMFST G.E. Palade Târgu Mureș în proiectul INSPIRE? 

Proiectul Incluziune și Sprijin pentru Progres, Integritate și Reușită în Educație – INSPIRE, cofinanțat de Uniunea Europeană, sprijină tinerii care sunt primii din familiile lor ce urmează o facultate, susține incluziunea socială și reduce inegalitățile în educație.

Simona Moldovan: În cadrul acestui proiect am învățat ce înseamnă cu adevărat comunicarea asertivă și cum să o aplic în situații reale. M-am înscris pentru a primi sprijin în orientarea în carieră, iar întâlnirile au fost nu doar constructive, ci și pline de informații pe care le pot folosi concret mai departe.

Marius Câmpian: INSPIRE m-a scos din rutina zilnică și mi-a oferit șansa de a lucra cu un mentor și de a cunoaște oameni noi. M-a ajutat să îmi înțeleg mai bine gândurile și să rămân mai calm în situații stresante.

Elisa Hârșan: Am ales să particip la acest proiect din dorința de dezvoltare personală și profesională, dar și datorită bursei. A fost o experiență care m-a ajutat să rămân mai calmă și mai concentrată, mai ales în perioada sesiunii.

Raluca Nicodim: INSPIRE a avut un impact real asupra modului în care îmi gestionez timpul și obiectivele. M-a ajutat să mă organizez mai bine, să îmi stabilesc obiective academice clare și să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și relaționare. 

Other articles