Comunitatea academică UMFST G.E. Palade Târgu Mureș este invitată să participe astăzi, 18 iulie 2024, ora 10:00, la sediul DCOPIS, la prelegerea publică intitulată „Psihoterapia cognitivă în tratamentul tulburării depresive majore”, organizată de colectivul de cadre didactice de la programul de studii Psihologie pentru a onora activitatea și personalitatea dr. Aaron T. Beck (1921-2021), considerat părintele psihoterapiei cognitiv-comportamentale.
„În fiecare an, data de 18 iulie reprezintă pentru comunitatea specialiștilor din sănătatea mintală din întreaga lume un prilej pentru a celebra ziua de naștere a dr. Aaron T. Beck, psihoterapeut, medic și om de știință. Revista The American Psychologist l-a denumit „unul dintre cei mai influenți cinci psihoterapeuți ai tuturor timpurilor”. Dr. Beck este o personalitate recunoscută la nivel internațional, fiind considerat părintele psihoterapiei cognitiv-comportamentale, după ce a dezvoltat în anii 1960 această formă de psihoterapie revoluționară la Universitatea din Pennsylvania. De asemenea, împreună cu fiica sa, dr. Judith S. Beck, a fost co-fondatorul Institutului Beck pentru Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală din Philadelphia”, au transmis organizatorii evenimentului.
Astăzi, psihoterapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai des practicate intervenții psihologice validate științific, aceasta contribuind la îmbunătățirea vieții multor oameni din întreaga lume.
„În ultimii 15 ani de viață, înainte de moartea sa în 2021, împreună cu colegii săi, dr. Beck a dezvoltat psihoterapia cognitivă orientată spre recuperare (CT-R), o abordare transformațională a tratamentului tulburărilor grave de sănătate mintală, cum ar fi schizofrenia”, au mai arătat organizatorii prelegerii. Înscrierile la eveniment se realizează aici