Descriere
Nivelul de studii: Studii universitare de masterat (nivelul 7 EQF/CEC și CNC)
Domeniul fundamental: Științe biologice și biomedicale
Domeniul de studii: Pharmacie
Programul de studii: Qualité du médicament, de l’aliment et de l’environnement
Titlul obținut: Master
Denumirea calificării: Specialist în domeniul medicamentului, alimentului și mediului
Misiunea programului de studii universitare de masterat: Calitatea medicamentului, alimentului și mediului se integrează misiunii universității și contribuie la dezvoltarea învățământului și cercetării științifice, absolvirea unui astfel de program certificând o calitate a resursei umane care să se plieze într-o piață a muncii extrem de dinamică atât în domeniul controlului de calitate (privind medicamentul, alimentul, mediul), cât și în implementarea măsurilor de profilaxie și educație nutrițională și de protecție a mediului, a impunerii unui stil de viață sănătos.
Obiectivul general al programului de studii constă în promovarea unei formări profesionale în concordanță cu cerințele unei societăți bazate pe cunoaștere și educație continuă, integrată curentului european și asigurarea unui standard ridicat de pregătire teoretică și practică conforme profilului competențelor impuse în exercitarea profesiei în spațiul european.
Obiective specifice
- Acumularea de cunoștințe suplimentare privind calitatea medicamentului, suplimentelor alimentare, alimentelor, mediului;
- Cunoașterea diferitelor tipuri de control de calitate aplicat medicamentului, alimentului și mediului;
- Însușirea cadrului legislativ ce guvernează controlul și asigurarea calității;
- Aprofundarea tehnicilor avansate de control al medicamentului, alimentului, mediului: fizico-chimice și biologice.
Competențe profesionale
- Asigurarea calității în producția medicamentelor, suplimentelor alimentare, alimentelor, cosmeticelor și a altor produse pentru sănătate;
- Asigurarea calității în timpul depozitării și pe parcursul lanțului de distribuție a medicamentelor, suplimentelor alimentare, alimentelor, cosmeticelor și a altor produse pentru sănătate;
- Analiza și controlul substanțelor medicamentoase, medicamentelor, suplimentelor alimentare, alimentelor, cosmeticelor și a altor produse pentru sănătate;
- Asigurarea calității în laboratoare de analiză (biochimie, toxicologie, igiena mediului și alimentelor);
- Asigurarea calității alimentului;
- Asigurarea calității mediului;
Competenţe transversale
- Identificarea obiectivelor de realizat, a resurselor disponibile, condițiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente și riscurilor aferente;
- Identificarea rolurilor și responsabilităților într-o echipă pluridisciplinară și aplicarea de tehnici de relaționare și muncă eficientă în cadrul echipei;
- Utilizarea eficientă a surselor informaționale și a resurselor de comunicare și formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicații software de specialitate, baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba română cât și într-o limbă de circulație internațională.
Perspective ocupaționale
Specialist în calitatea medicamentului, alimentului și mediului
Informații generale
Durată
1 an (2 semestre); 60 ECTS
Forma de învățământ
Cu frecvență
Limba de predare
Română
Program de studiu
Acreditat
Coordonator de program
prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean
e-mail: daniela.muntean@umfst.ro
Cifra de școlarizare
Buget 10Taxă 20