Întâlniri la nivel înalt pentru internaționalizarea UMFST

Rectorul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a avut marți, 27 ianuarie 2026, întâlniri importante cu Ministrul Educației, Științei și Inovării al Republicii Portugheze, Fernando Alexandre, și cu Ministrul Sănătății din Portugalia, Ana Paula Martins, dedicate dezvoltării unor proiecte strategice de internaționalizare ale universității noastre, într-un moment în care UMFST se află în fața unor decizii majore privind poziționarea sa internațională.

Dialogul a avut loc în prezența E.S. Daniela Gîtman, Ambasadoarea României în Republica Portugheză, și a domnului Carlos José das Neves Martins, Președintele Consiliului de Administrație al Unidade Local de Saúde Santa Maria — una dintre cele mai importante structuri medicale universitare din Portugalia, cu un rol esențial în formare profesională, cercetare și inovare. ULS Santa Maria integrează două spitale universitare și peste 20 de centre de sănătate primară, deservind o parte semnificativă a populației din zona metropolitană a Lisabonei.

E pluribus unum.

Alte articole