Recunoașterea diplomei de doctor

Procedura privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinut în instituţii de învăţământ superior acreditate din străinătate

Domeniul de aplicare

Prevederile prezentei proceduri se aplică titularilor diplomelor de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în instituții acreditate de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare.

UMFST G.E.Palade Tg. Mures recunoaşte diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinut:

a. în instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare –dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;

b. în instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare –dezvoltare incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state ( https://cnred.edu.ro/ro/universitati-de-top ), aprobată prin Ordin al ministrului educaţiei, actualizată periodic;

c. în instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare –dezvoltare

care fac obiectul unor convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare CNRED, recunoaşte diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, altele decât cele prevăzute mai sus la pct. a.,b.,c.

Recunoaşterea diplomei de către CNRED este valabilă şi produce efecte juridice pe întreg teritoriul României.

Recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe de către UMFST G.E. Palade Tg. Mureş este valabilă şi produce efecte juridice doar în cadrul instituţiei. Aceasta se face numai în scopul înscrierii la programele postuniversitare, obţinerii atestatului de abilitare, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul instituţiei noastre.

Procedura de recunoaştere a diplomelor de către CNRED și de către UMFST G.E. Palade Tg.Mureș se realizează în conformitate cu OMECTS nr. 5923/06.12.2016 şi a normelor legale in vigoare.

În cazul unui program de studii organizat în comun de UMFST G.E. Palade Tg. Mureş şi o instituţie de învăţământ din străinătate finalizat cu eliberarea unei diplome de către fiecare instituţie, actul de studii eliberat de instituţia din străinătate nu se supune procedurii de recunoaştere, diploma eliberată de de instituţia de învăţământ superior conferind toate drepturile.

Acte necesare

Actele necesare pentru recunoaşterea diplomei de doctor obţinută în străinătate sunt:

1. Cerere a de recunoaştere

2. Actul de identitate copie şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul) – copie şi traducere legalizată – în cazul în care este într-o altă limbă, decât cele de circulație internațională (engleză, franceză, germană);

3. Diploma de doctor , dacă actul de studii este obţinut în instituţiile acreditate de învăţământ universitar din state membre UE, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităţilor de prestigiu din alte state https://cnred.edu.ro/ro/universitati-de-top , respectiv instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar şi o copie simplă şi traducere legalizată – în cazul în care este într-o altă limbă, decât cele de circulație internațională (engleză, franceză, germană);

4. CV-ul

5. Teza de doctorat, în format pdf

6. Rezumatul tezei de doctorat (15-20 pag, în funcţie de domeniul de studii), în format pdf, în limba română şi engleză sau franceză;

7. Copie după dovada achitării taxei;

8. Alte documente dacă este cazul

Actele de studii supuse recunoaşterii sunt autentificate cu apostila de la Haga, pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga, iar pentru celelalte state actele de studii sunt supralegalizate sau însoţite de adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă.

Scutirea de apostilare sau supralegalizare este permisă în temeiul legii al unui tratat internaţional la care România esteparte sau pe bază de reciprocitate.

Solicitanţii depun dosarele în format fizic, personal sau prin reprezentanţi, cu împuternicire legală, în cazul solicitării recunoașterii în format letric.

Totodată recunoașterile se pot solicita și elibera și în formă online prin platforma Punctul de Contact Unic electronic (PCUe). În cazul solicitării online actele necesare se transmit prin platforma PCUe.

Evaluarea și soluționarea dosarului

Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) solicită Facultăţii care patronează domeniul a cărei diplomă aparţine, o comisie formată din 3 membri specialişti, cadre didactice cu funcţia de cel puţin conferenţiar.

Comisia verifică dosarul candidatului şi în cazul în care sunt neclarităţi solicită şi alte documente, persoanei în cauză, prin corespondenţă electronică sau prin poştă sau prin platforma PCUe, solicitantul fiind obligat ca în termen de maxim 5 zile lucrătoare, să depună / transmită documentele solicitate. În caz contrar, comisia va respinge cererea de recunoaştere.

În cazul în care comisia constată existenţa unor suspiciuni privind autenticitatea actelor de

studii, aceasta sesisează organele compentente.

În situaţiaîn care se constată îndeplinirea condiţiilor, comisia de specialişti elaborează un Raport de analiză privind verificarea dosarului depus cu propunerea de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate şi-l înaintează conducerii UMFST G.E. Palade Tg. Mureş în vederea emiterii Deciziei de recunoaştere.

În baza Deciziei Rectorului de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe, CSUD eliberează Atestatul de recunoaştere, în termen de 5 zile lucătoare de la emiterea deciziei.

Eliberarea atestatului de recunoaștere

Atestatul de recunoaștere se poate elibera în format letric sau în format electronic cu semnătură digitală, în cazul în care este solicitat prin platforma PCUe.

Atestatul de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinut la instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate se eliberează titularului, unei persoane împuternicite sau, la cererea scrisă a solicitantului, se transmite prin servicii poştale sau prin platforma PCUe.

Atestatul de recunoaştere completat şi neridicat se păstreză în arhiva UMFST G.E. Palade Tg. Mureş cu termen permanent.

În cazul pierderii, distrugerii complete sau deteriorării parţiale a atestatului de recunoaştere se poate elibera un duplicat al acestuia, dacă în arhiva UMFST G.E. Palade Tg. Mureş se găsesc documentele care au stat la baza eliberării atestatului respectiv.

Durata de soluționare și taxa de procesare

Durata de soluţionare a recunoaşterii diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate este de maxim 30 zile lucrătoare de la data depunerii actelor şi înregistrarea cererii.

Pentru analiza dosarelor, se va percepe o taxă de procesare stabilită anual de către Senatul universitar, care va include şi taxele poştale pentru corespondenţa cu solicitanţii.

Detalii de plată:

Pentru încasarea în LEI:

Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinte si Tehnologie “George Emil Palade” Tg.Mures

(U.M.F.S.T. “George Emil Palade”) Tg.Mures Str.Gh.Marinescu Nr.38Judetul Mures

Cod Fiscal: 4322742

Banca: TREZORERIA Tg. Mures

Cont IBAN lei : RO32TREZ47620F330500XXXX

Pentru încasarea în EURO:

Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinte si Tehnologie “George Emil Palade” Tg.Mures

(U.M.F.S.T. “George Emil Palade”) Tg.Mures Str.Gh.Marinescu Nr.38Judetul Mures

Cod Fiscal: 4322742

Banca: Banca Comercială Română Tg. Mureș

Cont IBAN (EURO): RO92 RNCB 0193 0159 6780 0002

COD SWIFT: RNCBROBU

Atacarea deciziei de recunoaștere

În cazulîn carecomisia nu recunoaşte diploma de doctor şi titlul de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate, candidatului i se aduce la cunoştinţă, prin orice mijloace, acesta având la dispoziţie 48 de ore de la comunicare, pentru a depune contestaţie.

Comisia de soluționare a constestațiilor este propusă de Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD). Membrii comisiei nu au/ nu au avut relații de colaborare cu solicitanții. Nu pot avea calitatea de membri ai comisiei de soluționare a contestațiilor, persoanele care au evaluat inițial dosarul de recunoaștere.

Contestaţia va fi rezolvată în termen de 3 zile lucrătoare , iar rezultatul va fi comunicat prin afişare pe site-ul oficial al universității, / prin poşta electronică / prin platforma PCUe.

Decizia comisiei poate fi contestată o singură dată.

Ulterior decizia definitivă a Universității poate fi atacată la instanțele de judecată.



Date de contact:

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Adresa: Gh. Marinescu, 38, Târgu Mureș, Mureș, 540139, Romania
Telefon: +40-265-21 55 51; fax:+40-265-21 04 07 Adresa de mail: rectorat@umfst.ro

Persoana de contact: Prorector didactic – adresa de email : prorectorat.didactic@umfst.ro Tel. 0265 215551 / int. 239

Procedura operațională în detaliu poate fi consultată aici.

Acces PCUe

Procedura poate fi accesată pe platforma PCUe