Ghidul ECTRIMS (European Committee for Treatment and Research in Multiple Sclerosis) privind utilizarea tratamentelor imunomodulatoare în timpul sarcinii la femeile cu scleroză multiplă, lansat în premieră mondială la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în cadrul celei de-a treia ediții a Conferinței „Toward Precision Medicine in Multiple Sclerosis” (TOPMS 2026), organizată și găzduită de UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.
Ghidul a fost prezentat de prof. dr. Kerstin Hellwig (Sf. Josef Hospital / Universitatea Ruhr din Bochum, Germania), în prezența altor trei autoare: prof. univ. dr. Melinda Magyari, director al registrului danez de scleroză multiplă (Universitatea din Copenhaga, Danemarca), cercetător dr. Katarina Fink (Institutul Karolinska, Suedia) și prof. dr. Rodica Bălașa (UMFST G.E. Palade Târgu Mureș).
La elaborarea ghidului au contribuit peste 50 de neurologi și experți de renume internațional, provenind de pe toate continentele. Publicarea sa constituie un reper important în practica medicală, fiind unul dintre cele mai importante documente europene din domeniul neurologiei.