Memorial Lecture Miskolczy Dezső

Comunitatea academică a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș este invitată să participe, în data de 12 mai 2026, la evenimentul Memorial Lecture Miskolczy Dezső, care o va avea ca invitată pe prof. dr. Patricia Gaspar, neurocercetător și neurofarmacolog recunoscut la nivel internațional.

Prof. dr. Patricia Gaspar își desfășoară activitatea în cadrul Institutului Național Francez pentru Sănătate și Cercetare Medicală (INSERM) și al Universității Sorbona din Paris. Conferința susținută la UMFST, intitulată ”Connecting the Brain under the Influence of Serotonin”, va aborda rolul serotoninei în dezvoltarea și conectivitatea circuitelor neuronale.

Cercetările sale au adus contribuții fundamentale la înțelegerea modului în care semnalizarea serotoninergică din perioada timpurie a vieții influențează organizarea creierului, comportamentul și vulnerabilitatea la tulburările psihiatrice.

Autoare a aproape 200 de publicații științifice, cu peste 17.000 de citări și un indice Hirsch de 65, Patricia Gaspar se numără printre personalitățile marcante ale neuroștiințelor contemporane.

Evenimentul va avea loc în Sala Senatului, începând cu ora 16:00.

Alte articole

Europa înseamnă conexiune. Conexiune prin educație, cercetare, inovare și valori...