Activitățile realizate în vederea racordării spațiului universitar târgu mureșean la tendințele internaționale de dezvoltare academică și de cercetare într-un mediu inovativ, deschis și multicultural:
O1. Îmbunătățirea vizibilității internaționale a UMFST G.E. Palade prin acțiuni de marketing universitar
- Participarea UMFST G.E. Palade la două târguri de promovare a ofertei educaționale – unul în Europa (Barcelona) și unul în Asia (Vietnam). Astfel:
a) La fiecare târg a fost organizat un stand propriu cu materiale promoționale: un kit informațional, broșuri, bannere, un film de promovare a universității în limba engleză etc.;
b) Au avut loc întâlniri cu parteneri Erasmus+ pentru creșterea numărului de mobilități și încheierea de noi acorduri;
c) Prin organizarea de conferințe de prezentare a propriei universități, respectiv, participarea la cele organizate de alte universități și întâlniri cu parteneri și cu potențiali parteneri au fost inițiate discuții privind semnarea unor acorduri de parteneriat
- Activități de diseminare a rezultatelor acestor participări prin mijloace mass-media și medii digitale ale universității (site, blog, Facebook, Instagram, UMFSTv).
- Au fost actualizate informațiile legate de programele de studii de licență, master și doctorat pe portalul Study in Romania în vederea creșterii vizibilității internaționale a ofertei educaționale.
- Au fost organizate evenimente online pentru promovarea programelor de studii și de cercetare anunțate prin newsletter transmise universităților din spațiul european și non-european, precum și prin mijloacele social media ale universității.
- A fost realizată aplicația pentru telefoane mobile a UMFST adresată studenților internaționali şi cadrelor didactice/cercetătorilor științifici incoming. Informaţiile conținute se referă la: oferta educaţională, facilităţile de practică, burse, infrastructura de cercetare şi grupurile de cercetare, ghid de admitere, hartă interactivă campus, facilităţi culturale, sportive, evenimente, organizații studențești etc.
- Au fost achiziționate soft-uri educaționale și cărți didactice pentru adaptarea curriculei la noile tendințe naționale și în plan internațional, inclusiv prin îmbunătățirea metodelor de predare – învățare – evaluare.
O2. Integrarea studenților și a personalului academic internațional în comunitatea academică prin îmbunătățirea serviciilor oferite.
- Au fost actualizate unele componente ale website-ului universității în limba engleză.
O3. Internaționalizarea acasă și educație transnațională prin integrare interculturală și modele de educație.
- Au fost organizate cursuri de formare profesională cu experți internaționali. Cursurile au fost realizate sau se vor realiza la începutul lunii decembrie, on-site, și se vor adresa în primul rând cadrelor didactice și de cercetare la început de cariere, dar și studenților, masteranzilor și doctoranzilor.
- S-au realizat mobilități de predare/formare ale cadrelor didactice la universități partenere cu scopul creșterii vizibilității actului didactic al UMFST G.E. Palade, dar și de familiarizare cu bune practici de predare de nivel internațional.
- A fost creat spațiul International Corner, care facilitează interacțiunea dintre studenții internaționali, studenții naționali cu mobilități internaționale și ceilalți studenți: seri culturale, dezbateri, competiții pe diverse teme.
- Au fost organizate întâlniri cu absolvenți de elită ai universității cu cariere internaționale; s-au organizat mese rotunde cu studenți, masteranzi și doctoranzi ai universității.
- A fost elaborat si lansat volumul 4 al revistei Alumni cu „Povești de succes” ale absolvenților UMFST G.E. Palade cu cariere internaționale de anvergură care este în curs de apariție.
- Au fost create 2 echipe internaționale interdisciplinare mixte, care își desfășoară activitatea in cadrul unor proiecte de cercetare in domeniul medicinei regenerative și neuroștiințelor.
O4. Dimensionarea internațională a cercetării științifice cu scopul de a crește și îmbunătăți capacitatea de cercetare și vizibilitatea internațională a universității. Implementarea cercetării interdisciplinare și multidisciplinare internaționale, pentru a dezvolta teme de cercetare mature, deja recunoscute internațional, și pentru a construi teme noi:
- Au fost organizate mobilități incoming/outgoing care au permis cercetătorilor să se integreze în activitatea echipelor locale, inclusiv prin organizarea de workshop-uri onsite/online cu cercetători juniori, postdoctoranzi și seniori.
- A fost organizat evenimentul „Cafeneaua cercetătorilor” Ediția 2, cu prezentarea proiectelor de cercetare cu impact internațional câștigate de universitate, inclusiv cu aportul unor asociați internaționali. Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor UMFST 2022.
- Cercetători ai UMFST au participat la evenimente științifice internaționale
O5. Atingerea dezideratului de universitate internațională printr-o comunitate academică cu aptitudini antreprenoriale, digitale și lingvistice adaptate unui mediu competitiv și multicultural.
- A fost elaborarat un roadmap pentru furnizare de noi capabilități în domeniile cheie ale UMFST G.E. Palade, inclusiv competențe antreprenoriale, de inovare și digitale.
- A fost organizată a 6-a sesiune de cursuri de pregătire de limbă engleză pentru personalul academic al UMFST G.E. Palade.
Director de proiect
Prof. univ. dr. Angela Borda