Obiectivul proiectului: dezvoltarea unui cadru multidisciplinar adecvat și generic, cu o abordare focalizată pe materiale, pentru dispozitive medicale inteligente și multifuncționale pentru sistem de comunicare centrat pe corp. Șansa de a folosi aliaje (metalice), pentru dispozitive noi cu funcționalități suplimentare importante și capabile să genereze resurse economice și bunăstare socială, constituie provocările principale ale proiectului de cercetare. Dispozitivele dezvoltate, compatibile cu utilizări ortopedice, vizează funcții avansate datorită prezenței (i) antenei microstrip pentru comunicarea intra-corp sau (ii) a stratului periodic depozitat pe suprafața sa urmând reducerea reiradiației în cazul unui screening (cloaking). Astfel de structuri implantate în interiorul corpului pot fi exploatate în diferite scenarii în scopuri de comunicare, eliminând necesitatea expunerii persoanelor la screening manual suplimentar sau la discriminare socială.