Biblioteca UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, partener al procesului academic, modelează, dezvoltă, administrează și facilitează accesul la sursele de informare și documentare necesare procesului educațional și de cercetare, dezvoltând colecții de publicații enciclopedice și specializate, cu un pronunțat caracter multidisciplinar, care se reflectă în lucrări specifice tuturor facultăților și programelor de studiu ale universității.
Căutând să-și adapteze continuu structurile, colecțiile și serviciile pentru a răspunde necesităților didactice și de cercetare aflate în permanentă schimbare, această instituție culturală și educațională, perfect ancorată în realitatea societății moderne în care evoluează, ține cont de noile tehnologii ale informației, precum: programe, softuri integrate, cataloage online, baze de date, servicii care au la bază informația electronică, implementând tehnologiile informaționale moderne în relația cu utilizatorii.
Biblioteca universitară este structurată astfel:
- Biblioteca de Medicină și Farmacie (sediul central)
- Biblioteca de Științe și Litere
- Biblioteca de Inginerie și Tehnologia Informației
- Biblioteca de Economie și Drept
Pentru mai multe informații despre Biblioteca Universitară, accesați: https://biblioteca.umfst.ro/
Personal
Șef Serviciu
Helgiu Anamaria
Tel: +40-265-212.414, +40-265-215.551, int. 115
E-mail: anamaria.helgiu@umfst.ro
Secretar
Ormenișan Ioana Maria
Tel: +40-265-215.551, int. 116
E-mail: biblio@umfst.ro
Contact
Adresă
Biblioteca UMFST G.E. Palade Târgu Mureș
Str. Gheorghe Marinescu Nr. 38
Târgu Mureș, 540142
România
Telefon
Achiziţii, Evidență, Catalogare, Schimb interbibliotecar
Tel: +40-265-215.551, int. 268
Banu Claudia-Maria
E-mail: claudia.banu@umfst.ro
Dârjan Anda-Victorița
E-mail: anda.darjan@umfst.ro
Dîrstar Greta-Iolanda
E-mail: greta.dirstar@umfst.ro
Rus Alexandra-Tincuța
E-mail: alexandra.rus@umfst.ro
Reviste, Baze de date, Referințe bibliografice, Biblioteci finale
Tel: +40-265-215.551, int. 272
Fokt Erzsebet-Andrea
E-mail: andrea.fokt@umfst.ro
Gherman Cristina-Simona
E-mail: simona.gherman@umfst.ro
Digitalizare
Tel: +40-265-215.551, int. 272
Groza Marinela
E-mail: marinela.groza@umfst.ro
Rusu Laura-Ioana
E-mail: laura.rusu@umfst.ro
Informatizare
Tel: +40-265-215.551, int. 252
Rus Paul-Adrian
E-mail: paul-adrian.rus@umfst.ro
Relaţii cu publicul
Tel: +40-265-215.551, int. 117
Albert Andrea
E-mail: andrea.albert@umfst.ro
Hoța Octavian-Emil
E-mail: octavian.hota@umfst.ro
Nagy Rodica
E-mail: rodica.nagy@umfst.ro
Nistor Anișoara-Ligia
E-mail: anisoara-ligia.nistor@umfst.ro
Simon Ildikó
E-mail: ildiko.simon@umfst.ro
Relaţii cu publicul
Tel: +40-265-215.551, int. 516
Gudor Mona
E-mail: mona.gudor@umfst.ro
Natea Diana-Nastasia
E-mail: diana.natea@umfst.ro
Rațiu Corina
E-mail: corina.ratiu@umfst.ro
Relaţii cu publicul
Tel: +40-265-215.551, int. 517
Barábas Előd
E-mail: elod.barabas@umfst.ro
Fűlőp Tűnde
E-mail: tunde.fulop@umfst.ro
Vecserka Anna-Kinga
E-mail: kinga.vecserka@umfst.ro
Relaţii cu publicul
Tel: +40-265-215.551, int. 571
Barábas Adél Ágnes
E-mail: adel.barabas@umfst.ro
Buta Andrei
E-mail: andrei.buta@umfst.ro
Kálmán Ildikó
E-mail: ildiko.kalman@umfst.ro