Programul de studii Tehnologia construcțiilor de mașini (TCM), funcționează în cadrul Departamentului de Inginerie Industrială și Management, Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației. Secția TCM a fost înființată în anul 1984 în cadrul Institutului de subingineri din Târgu Mureș și a evoluat fără întrerupere ca specializare a învățământului superior ingineresc mureșean, rafinată și adaptată nevoilor industriale curente ale lumii de astăzi. Programul, acreditat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, are o capacitate de școlarizare de 75 de studenți/an.
Competențele principale ale tinerilor absolvenți TCM sunt legate de proiectarea, planificarea, asigurarea calității, conducerea și coordonarea proceselor tehnologice moderne de fabricație utilizând platforme digitale de ultimă generație.