Tehnică dentară – Bistrița

Facultatea

Descriere

Programul de studii Tehnică dentară funcționează în cadrul Facultății de Medicină Dentară a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș. Baza de învăţământ şi cercetare la standarde europene, formată din Centrul Integrat de Medicină Dentară, Compartimentul de simulare și de Imagistică Stomatologică, laboratoarele didactice şi de cercetare, precum și numeroasele facilităţi pentru studenţi garantează desfăşurarea unui proces educaţional modern, dinamic, cu activităţi complexe.
În cadrul activităţilor clinice și practice componente ale procesului educaţional şi în corelaţie cu caracterul antreprenorial al profesiei de tehnician dentar, efectuăm o gamă largă de proceduri de specialitate sub îndrumarea exigentă a cadrelor didactice ale facultăţii.

Detalii suplimentare

Misiunea programului de studiu Tehnică dentară face parte integrantă din misiunea UMFST G.E. Palade Târgu Mureș așa cum este prevăzută în Carta Universității și constă în:

  • promovarea educaţiei şi performanţei academice pentru formarea de absolvenţi competitivi și profesionalizați în tehnică dentară;
  • formarea de cercetători care să activeze în centrele de cercetare;
  • cultivarea abilităților practice care să satisfacă cerințelor angajatorilor privind asigurarea de resurse umane înalt calificate în domeniul tehnicii dentare.
  • Adaptarea continuă a ofertei educaţionale şi modalităţior de desfăşurare a studiilor medicale, fiind în măsură să formeze absolvenţi şi specialişti competitivi în spaţiul european, uşor de integrat în piaţa muncii reprezentată de sistemele de sănătate;
  • Selecţia şi dezvoltarea continuă a unui corp academic valoros, dedicat programului de studiu Tehnică dentară;
  • Formarea deprinderilor de cercetare fundamentală şi aplicativă a studenţilor, pentru implementarea unei atitudini clinice, specifice domeniului tehnică dentară.

Competențe profesionale

  • Utilizarea adecvată a principiilor care stau la baza morfologiei şi functionalităţii aparatului dento-maxilar;
  • Aplicarea notiunilor privind materialele, aparatele şi echipamentele de lucru specifice laboratorului de tehnică dentară;
  • Proiectarea şi confecţionarea restaurărilor protetice fixe (coroane de înveliş, punţi dentare);
  • Proiectarea şi confecţionarea restaurarilor protetice mobile, mobilizabile şi compozite;
  • Desfăşurarea activităţilor în domenii specifice: ortodonţie şi chirurgie maxilo-facială;
  • Gestionarea bazelor teoretice şi legislative ale sistemelor de sănătate operaţionale în Romania precum şi a celor manageriale legate de laboratorul de tehnică dentară.

 

Competențe transversale

  • Aplicarea strategiilor de identificare, analiza si executare a sarcinilor ce îi sunt alocate şi pe care şi le asumă, precum şi de stabilire a relațiilor cu pacienții şi colegii, într-un cadru profesional și în afara acestuia;
  • Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei medic-tehnician dentar şi în relaţie cu pacientul
  • Reactualizarea cunoştinţelor privind problemele medicale, utilizând metode şi tehnici active de învăţare şi utilizând surse de documentare atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională

Cei 3 ani se studiu Tehnică dentară se încheie cu examenul de licență, în urma căruia se conferă titlul de licențiat în tehnică dentară. Pregătirea postuniversitară poate fi continuată prin programe de studiu de masterat.
Ocupația care pot fi practicată pe piața muncii prin calificarea de licențiat în tehnică dentară, conform clasificării ocupațiilor din România, este cea de tehnician dentar – cod COR 325101.

Documente

Planuri de învățământ
Fișele disciplinelor

    Facultatea

    Status admitere

    Perioada de admitere închisă

    Informații generale

    Program de studiu:

    Acreditat

    Durata:

    3 ani

    Credite:

    180

    Forma de învățământ:

    Cu frecvență

    Limba de predare:

    Română

    Cifra de școlarizare:

    30

    Ciclul de studii:

    Licență