Nevoia crescândă de cadre medicale medii, de un înalt profesionalism, în toate domeniile îngrijirii sănătăţii, precum și furnizarea de servicii medicale complexe, adaptate la nevoile pacienţilor, familiilor lor şi întregii comunităţi, au condus la înfiinţarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată (4 ani – structurați în opt semestre, utilizând sistemul creditelor transferabile: 240 ECTS), în cadrul căreia viitorii licenţiaţi beneficiază de un program educaţional adaptat, accesibil, cu o pondere echilibrată între informaţiile teoretice şi activitatea practică. Procesul educativ oferit de acest program de studii asigură formarea de noi cunoștințe, competențe și abilități, care vor servi atât formării profesionale, cât și ca liant de comunicare și inter-relaționare cu alți specialiști în domeniul sănătății.
La Facultatea de Medicină din Târgu Mureș, cursurile programului de studiu „Asistență medicală generală” se desfășoară în prezent în două limbi: română și maghiară, iar lucrările practice și seminariile au loc în limba română.