Istoria religiilor – religie și politică

Facultatea

Descriere

Programul de Master în Istoria religiilor – religie și politică este unul dintre puținele locuri din România unde rolul religiei în societate va fi studiat în afara Facultăților de Teologie, într-o manieră neconfesională și dintr-o perspectivă diacronică, la nivel istoric și al studiilor religioase. Cursurile din cadrul respectivului masterat oferă răspunsuri unor întrebări fundamentale cauzate de mișcările sociale actuale, care pun în prim-plan interacțiunea dintre religie și politică. Programul va pune accent pe înțelegerea religiei ca unul dintre elementele cheie ale expresiilor politice moderne.

Plecând de la premisa că religia reprezintă una dintre permanențele contemporane la nivel politic, cursul descrie interacțiunea dintre religie în diferitele ei forme istorice și confesionale cu principalele dezvoltări conceptuale la nivel istoric (totalitarism, fundamentalism, secularizare, democratizare, migrație, etc.) la nivelul Europei Centrale și răsăritene. O atenție deosebită va fi acordată României, atât la nivelul instituțional, cât și în ceea ce privește minoritățile religioase și impactul secularizării sau excesului religios al fundamentalismului asupra discursului politic contemporan.   

Detalii suplimentare

Programul urmărește trei direcții principale. Având în vedere că un program relevant de licență în studii religioase nu există în mediul academic românesc, programul se va concentra inițial pe studiul teoretic și metodologic al religiei la nivel istoric și pe cursuri axate pe probleme politice la nivelul principalelor religii contemporane: creștinism, iudaism, islam, noi expresii religioase. O a doua direcție este dedicată modelelor teoretice de coexistență între stat și religie: modelul american, modelul catolic, modelul evanghelic, modelul turc. Acestea vor fi urmate de o a treia direcție de investigare istorică, care se va axa pe zona Europei Centrale și de Est și a particularitățile acestora legate de religie și politică.

  • Introducerea studenților în studiul istoriei religie la confluența acesteia cu politica;
  • Dobândirea unui nivel avansat de înțelegere a dezbaterilor conceptuale asupra rolului religiei în politică la nivel global, regional și local, într-o perioadă când religia joacă un rol semnificativ în relațiile internaționale și în politicile statului național;
  • Familiarizarea studenților cu expresii prezente ale factorului religios când societățile mono religioase se transformă, sub impactul migrației și al platformelor sociale, în societăți pluri-religioase și creează un spațiu pentru învățarea toleranței față de aceste religii;
  • Oferirea de resurse teoretice și metodologice pentru a înțelege modurile în care relația dintre stat și comunitățile religioase este creată la nivel național și transnațional;
  • Încurajarea gândirii critice în fața creșterii fundamentalismului religios și a acțiunilor violente împotriva comunităților religioase

Competențe de cercetare

  • Cunoașterea și utilizarea riguroasă a conceptelor și a metodelor de bază specifice istoriei religiei și relației religiei instituționale cu statul modern
  • Dobândirea cunoștințelor teoretice asupra poziției religiei în spațiul politic.
  • Înțelegerea necesității studierii religiei pentru înțelegerea istoriei moderne și recente
  • regionale și globale
  • Dezvoltarea capacității de analiză, sinteză, asimilare și gestionare a unui volum important de informaţii.
  • Dezvoltarea unei înțelegeri critice asupra cunoașterii comparative a religiilor.
  • Dezvoltarea abilităților de diseminare a rezultatelor cercetării, a capacității de selecție, interpretare și analiză critică a informațiilor, documentelor, bibliografiei specifice subiectului.
  • Stăpânirea limbajului de specialitate și capacitatea de a comunica audienței de specialiști și nespecialiști, utilizarea noilor tehnologii digitale.
  • Dobândirea de cunoștințe și abilități pentru prezentarea cu precizie și claritate, atât oral, cât și în scris a modurilor de manifestare a relației dintre religie și politică la nivel național și global
  • Dezvoltarea unor cunoștințe pentru integrarea mijloacelor digitale și interactive în ajutorul cercetării factorului religios.
  • Dezvoltarea de cunoștințe și aptitudini de cercetare (muncă de arhivă, muncă etnografică, sondarea opiniei)
  • referent de specialitate așezământ cultural – 262207
  • bibliotecar (studii superioare) – 262202
  • documentarist (studii superioare) -262203
  • cercetător istorie – 263307
  • profesor învățământ liceal – 233001

Documente

Planuri de învățământ
Fișele disciplinelor

    Facultatea

    Status admitere

    Perioada de admitere închisă

    Informații generale

    Program de studiu:

    Acreditat

    Durata:

    2 ani

    Credite:

    120

    Forma de învățământ:

    Cu frecvență

    Limba de predare:

    Engleză

    Cifra de școlarizare:

    30

    Ciclul de studii:

    Masterat