Educație fizică și sportivă

Facultatea

Descriere

Programul de licență Educație fizică și sportivă este destinat absolvenților de liceu care doresc să aprofundeze cunoștințele în domeniul sportului și educației fizice, cât și acelora care au deja o calificare profesională și sunt pasionați de educație fizică și sport. Prin oferta educațională conform planului de învățământ studenții pot dobândi cunoștințe teoretice și competențe practice necesare pentru dezvoltarea lor atât pe plan profesional, cât și personal.

Programul de licență în Educație fizică și sportivă este actualizat constant pentru a reflecta cerințele contemporane ale societății. Oferta de cursuri și lucrărăi practice este adaptată pentru a aborda preocupări din domenii esențiale, dar și atractive cum ar fi sporturi de iarnă, sporturi acvatice, educație pentru aventură, astfel încât să le ofere absolvenților competențe necesare pentru a face față provocărilor din domeniul educației fizice și sportului.

Detalii suplimentare

  • formarea de specialiști de înaltă calificare, necesari în învățământul primar și gimnazial în domeniul educației fizice și sportului, precum și de specialiști pentru structurile instituționale cu activitate sportivă recreațională, capabili să se integreze ca profesioniști pe piața muncii și să răspundă adecvat cerințelor specifice ce privesc activitățile specifice;
  • dezvoltarea și perfecționarea unui program de studii de licență de calitate în vederea creării premiselor de accedere a unei părți a absolvenților spre completarea și aprofundarea cunoștințelor prin programul de studii de masterat Educație fizică și consiliere sportivă, spre studiile de doctorat și activitatea de cercetare;
  • conturarea unui profil al absolventului de studii de licență care vizează dezvoltarea de cunoștințe generale și de specialitate, competențe și abilități cognitive specifice domeniului Educației fizice si sport.

Obiective generale

 

  • promovarea resurselor umane în specializarea Educație fizică şi sportivă cu înaltă calificare, pentru un învățământ universitar de excelență;
  • dobândirea unui corpus / sistem de cunoştinţe științifice, competențe, abilități specifice educație fizice și sportive în vederea susținerii creației și performanței specific motricității umane;
  • dezvoltarea cercetării științifice sepcifcie si interdisciplinare în vederea dezvoltării și evoluției domeniului Educație fizică și sport;
  • perfecționarea continuă a absovenţilor prin oferirea de programe de master şi studii doctorale;
  • alinierea procesului didactic la concepția europeană privind educația in general și educația fizică și sportul în particular;
  • formarea unei conduite profesionale etice și deontologice în vederea optimizării relațiilor intra și interprofesionale şi în cadrul organizaţiilor educaționale și sportive.

 

Obiective specifice

 

  • înțelegerea scopului educație fizice și sportului, orientărilor și metodologiilor moderne de educație fizică și sportivă, a locului acestora în cadrul ştiinţelor din domeniul educației, a responsabilităţilor legale şi consideraţiilor deontologice și etice ale practicii profesiilor pedagogice;
  • acumularea cunoștințelor și abilităţilor necesare profesiei de specialist în educație fizică și sport pentru învățământul primar și gimnazial, descrise în cadrul competenţelor dezvoltate  și dobândite prin parcurgerea programului de studii de licență;
  • promovarea educaţiei fizice și sportului, ca o componentă a educaţiei calitative şi ca parte integrantă a formării continue a individului, dar mai ales a tinerei generaţii;
  • încurajarea colaborării şi parteneriatului între toţi actorii posibili, în special familia, şcoala, asociaţiile şi cluburile sportive, colectivităţile locale, factorii de decizie şi sectoarele public şi privat, în scopul asigurării unei complementarităţi pentru a aduce sportul şi educaţia fizică la îndemâna tuturor;
  • generalizarea educaţiei fizice şi sportului, ca un instrument fundamental în favoarea sănătăţii şi dezvoltării fizice;
  • dobândirea valorilor coeziunii sociale şi dialogului inter-cultural;
  • promovarea unor mijloace novatoare în utilizarea educației fizice și sportului ca instrument de comunicare şi de mobilizare socială, în special la nivel naţional, regional şi local, mobilizând societatea civilă graţie unei participări active şi urmărind cuprinderea publicului ţintă;
  • aplicarea programelor de educație fizică și sportivă, a formelor adecvate de comunicare, atât în relaţia cu elevul / clientul, cât şi cu ceilalţi membri din cadrul structurii scolare, sportive si recreaționale, cu respectarea regulilor de etică şi deontologie profesională;
  • promovarea spiritului antreprenorial şi a transparenţei în procesul decizional;
  • dezvoltarea unei culturi organizaționale bazată pe calitate, pe perfecționarea și promovarea resurselor umane cu înaltă calificare, pentru un învățământ universitar de excelență;
  • asigurarea cooperării cu mediul socio-economic, în vederea facilitării tranziției tinerilor specialiști spre piața muncii.

Competențe dezvoltate

Competenţele profesionale ale absolvenților programului de studiu de licență Educație fizică și sportivă:

C1 Proiectarea modulară (Educaţie fizică şi sportivă) şi planificarea conţinuturilor de bază ale domeniului cu orientare interdisciplinară

C2 Organizarea curriculumului integrat şi a mediului de instruire şi învăţare, cu accent interdisciplinar (Educaţie fizică şi sportivă, Sport şi performanţă motrică, Kinetoterapie şi motricitate specială)

C3 Evaluarea creşterii şi dezvoltării fizice şi a calităţii motricităţii potrivit cerinţelor/ obiectivelor specifice educaţiei fizice si sportive, a atitudinii faţă de practicarea independentă a exerciţiului fizic

C4 Descrierea şi demonstrarea sistemelor operaţionale specifice Educaţiei fizice şi sportive, pe grupe de vârstă

C5 Evaluarea nivelului de pregătire a practicanţilor activităţilor de educaţie fizică şi sport

C6 Utilizarea elementelor de management şi marketing specifice domeniului

Competenţele trannsversale

CT1 Organizarea de activităţi de educaţie fizică şi sportive pentru persoane de diferite vârste şi niveluri de pregătire în condiţii de asistenţă calificată, cu respectarea normelor de etică şi deontologie profesională

CT2 Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive

CT3 Operarea cu programe digitale, documentarea şi comunicarea într-o limbă de circulaţie internaţională

(nu se aplică la an pregătitor)

 

Titlul absolventului: Licenţiat în educație fizică și sport

Calificarea universitară: Educație fizică și sportivă emergente Cod COR:233002, Cod ISCO-08: 2330 – Profesor în învățământul gimnazial

Documente

Planuri de învățământ
Fișele disciplinelor

Facultatea

Status admitere

Perioada de admitere închisă

Informații generale

Program de studiu:

Acreditat

Durata:

3 ani

Credite:

180

Forma de învățământ:

Cu frecvență

Limba de predare:

Română

Cifra de școlarizare:

Buget 20 + 20F* / Taxă 20

Ciclul de studii:

Licență