Susținerea tezelor de doctorat
Susținerea tezelor de doctorat se face conform:
ACTE NECESARE PENTRU SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT:
1) copie scanată a actului de identitate al studentului-doctorand;
2) copie scanată a certificatului de naştere al studentului-doctorand;
3) copie scanată a certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
5) cerere semnată de studentul-doctorand, înregistrată la Şcoala doctorală, privind demararea procedurilor de evaluare a tezei de către comisia de îndrumare, avizată de conducătorul de doctorat, în vederea presusţinerii, împreună cu teza în format electronic și fizic (un exemplar), lista publicaţiilor rezultate în urma cercetării ştiinţifice din programul de studii doctorale, publicate sau acceptate spre publicare cu DOI (Digital Object Identifier) alocat, dacă este cazul, şi copii scanate ale respectivelor publicaţii;
6) declaraţie semnată de studentul-doctorand privind asumarea răspunderii cu privire la asigurarea originalităţii conţinutului tezei de doctorat, precum şi a respectării standardelor de calitate şi de etică profesională;
7) rezumatul tezei de doctorat în limba română și engleză – maxim 2 pagini (format PDF);
8) referatul de acceptare al conducătorului de doctorat şi acordul membrilor comisiei de îndrumare și integritate academică;
9) formularul de depunere oficială a tezei însoţit de teză în format tipărit (4 exemplare) și electronic, rezultatul analizei raportului de similitudini realizat de persoana/persoanele desemnată/desemnate, rezumatul tezei de doctorat în limba română de 20-25 pagini (în format electronic și fizic-două exemplare), CV-ul studentului-doctorand şi data estimată pentru susţinerea publică;
10) propunerea componentei comisiei de susţinere publică, formulată de conducătorul de doctorat, avizată de Școala Doctorală şi aprobată de CSUD, după consultarea publică timp de 90 de zile calendaristice, înainte de susţinerea publică, pe platforma naţională gestionată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor;
11) CV-urile membrilor comisiei de susţinere publică (format PDF);
12) cererea pentru fixarea datei de susţinere publică a tezei de doctorat, formulată de către studentul-doctorand, avizată de conducătorul de doctorat şi de preşedintele comisiei de susţinere, înregistrată la secretariatul Școlii Doctorale cu minimum 25 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susţinere (data propusă pentru susţinere nu poate fi mai devreme de data estimată anterior pentru susţinerea publică);
13) rapoartele referenţilor oficiali, membri ai comisiei de doctorat, semnate de aceştia, sub forma unor copii scanate sau documente semnate electronic, depuse cu cel puţin 15 zile înainte de susţinerea tezei;
14) declaraţia studentului-doctorand privind opţiunile acestuia referitor la publicarea tezei de doctorat.
Formularele necesare susținerii tezei de doctorat se preiau de la Secretariatele Școlilor Doctorale.
Copiile documentelor semnate electronic în format PDF, cu valoare legală, din dosarul de doctorat se încarcă pe platforma electronică naţională.