Descrierea calificării

Informații

DESCRIEREA CALIFICĂRII

Elemente de identificare a calificării:
Nivelul de studii: Studii universitare de masterat (nivelul 7 EQF/CEC și CNC)
Domeniul fundamental: Științe sociale
Domeniul de studii: Drept
Programul de studii: Achiziții publice
Numărul total de credite: 120
Titlul și denumirea calificării
Titlul obținut: Specialist în achiziții publice
Denumirea calificării: Specialist în achiziții publiceMasterat
Ocupații posibile pentru deținătorul diplomei
Consilier armonizare legislativă – Cod COR 261910
Rezumatul referențialului calificării:
Competențele relevante obținute
Competenţe profesionale:· Utilizarea corectă a noțiunilor, a teoriilor și a principiilor în ce privește atribuirea, executarea și încetarea contractelor de achiziție publică, a contractelor de achiziții sectorială, a contractelor de parteneriat public-privat și a contractelor de concesiune;· Aplicarea corectă a metodologiilor și a instrumentelor specifice ariei de studiu care să permită adoptarea unor soluții constructive privind achizițiile publice, achizițiile sectoriale, contractele de concesiune și cele privind parteneriatele publice-private, în special în cadrul proiectelor cu finanțare europeană;· Cunoașterea și interpretarea normelor legale specifice materiei achizițiilor publice, a achizițiilor sectoriale, a contractelor de concesiune și a celor privind parteneriatele publice-private, corelat cu celelalte aspecte specifice dreptului administrativ intern, respectiv dreptului administrativ european; cunoașterea și aprofundarea impactului și a principalelor efecte juridice ale modificărilor legislative în materia achizițiilor publice;· Cunoașterea, corelarea și compararea procedurilor de încheiere pe cale electronică a contractelor de achiziție publică, de achiziție sectorială, de atribuire a contractelor de concesiune și a contractelor de parteneriat public-privat, proceduri care sunt specifice dreptului național cu cele specifice dreptului comunitar;· Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor și informațiilor referitoare la o problemă de drept concretă;· Aplicarea legislației în vigoare în rezolvarea unor probleme specifice în materia achizițiilor publice și sectoriale, respectiv în domeniul contractelor de parteneriat public privat și al contractelor de concesiune, încadrarea corectă din punct de vedere juridic a acestor spețe și soluționarea lor în conformitate cu normele de drept intern și european. Rolul managementului aplicat de autoritățile administrației publice în evitarea litigiilor rezultând din atribuirea acestor tipuri de contracte administrative.· Utilizarea corectă a noțiunilor, a teoriilor și a principiilor specifice dreptului afacerilor care sunt aplicabile și în materia achizițiilor publice. Corelarea și interdependența între noțiunile specifice celor două materii;· Elaborarea unor proiecte de achiziție publică a unor lucrări, servicii și bunuri, utilizând noțiunile, principiile și metodele specifice însușite.Competențe transversale :· Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil, cu respectarea regulilor deontologice specifice domeniului;· Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă (cu elemente de interdisciplinaritate), cu respectarea palierelor ierarhice;· Asumarea unor responsabilități în cadrul procedurilor de atribuire și executare a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale, a parteneriatelor publice – private și a contractelor de concesiune a bunurilor, serviciilor și lucrărilor publice.