Misiune și obiective

Informații

MISIUNE

Misiunea programului de studii universitare de masterat Gestiune financiar-bancară se integrează misiunii universității și contribuie la dezvoltarea învățământului și cercetării științifice în domeniul Finanțe, prin atragerea specialiștilor și cristalizarea unei comunități academice puternice. Acest program de masterat declară ca misiune principală formarea specializată a absolvenților cu studii de masterat în domeniul Finanțe care să răspundă unor standarde profesionale tot mai exigente în contextul actual. Având în vedere nevoia de  specialiști în domeniul financiar-bancar și al piețelor non-bancare, atât în județul Mureș cât și în județele limitrofe, precum și faptul că instituțiile din sectorul serviciilor financiare organizează periodic concursuri pentru ocuparea unor posturi în care se solicită expertiză în domeniul financiar-bancar, gestionarea acestui program de studii de masterat reprezintă un demers care se aliniază cerințelor mediului de afaceri, asigurând astfel diversificarea ofertelor educaționale în concordanță cu nevoile constatate.

Într-un asemenea context, prin organizarea procesului de instruire în domeniul Finanțe, ne propunem realizarea unei pregătiri eficiente a absolvenților în acest domeniu.
Pentru îndeplinirea acestui scop este necesară familiarizarea studenților cu terminologia, suportul documentar, conceptele, modalitățile tehnice și legislația care reglementează domeniul financiar-bancar.
În perioada anilor de studiu, studenții vor aprofunda cunoștințe din domeniul financiar-bancar, își vor însuși metode, practici și proceduri de lucru specifice programului de studiu, pe care le vor putea valorifica în activitatea profesională ulterioară la instituțiile financiare, instituțiile de credit, societățile de consultanță sau alte entități economice unde vor fi angajați.  
Prin programul universitar de studii Gestiune financiar-bancară se oferă pregătire și instruire în domeniul Finanțe, misiunea programului universitar de studii fiind, mail ales didactică, dar și de cercetare creând premisele necesare pentru pregătirea doctorală.
Preluând și adaptând elementele generale ale misiunii universității, programul universitar de studii Gestiune financiar-bancară, vizează o misiune ce cuprinde trei componente:
•   formarea competențelor de bază pentru specialiști în gestiunea financiar-bancară, masteranzi care se pregătesc în vederea dobândirii competențelor de bază și specifice și a atestării oficiale necesare pentru ocuparea posturilor din acest domeniu;
•    formare continuă și perfecționare în carieră, pentru dezvoltarea competențelor și calificărilor pentru domeniul vizat;
•    cercetarea științifică, teoretică și aplicativă, în domeniul financiar-bancar, în concordanță cu necesitățile de perfecționare a procesului de învățământ și cu perspectivele de evoluție a învățământului și a științelor economice pe plan național și european. 

OBIECTIVE

Obiectivele programului de studiu:

Obiective generale:

•    adaptarea sistemului de învățământ superior românesc la sistemele educaționale și cercetare ale statelor membre UE, prin dezvoltarea de relații de parteneriat cu instituții internaționale precum și prin adaptarea la specificul economiei românești a practicilor europene;
•    facilitarea accesului absolvenților pe piața muncii din România și Europa, prin asigurarea unei pregătiri adecvate și aprofundate din punct de vedere al cunoștințelor teoretice și abilităților practice, într-un domeniu supus unor permanente provocări profesionale;
•    adaptarea ofertei educaționale în domeniul Finanțe la realitățile societății și a economiei actuale, în contextul evoluției mediului de afaceri românesc și european;
•    furnizarea unui răspuns la cererea venită din partea studenților care își manifestă interesul să urmeze un program de studii de masterat în domeniul Finanțe, capabil să le acopere necesitățile de dezvoltare profesională;
•    formarea de competente personale și profesionale în domeniul finanțelor, în mod deosebit deprinderi care să permită absolvenților să elaboreze demersuri și abordări strategice, prin aplicarea de cunoștințe specializate și prin utilizarea surselor de informații adecvate;
•    formarea de competente de cercetare în domeniul finanțelor, prin implicarea studenților masteranzi în gestionarea proiectelor de cercetare, în elaborarea de lucrări științifice și în participarea la diverse manifestări științifice.

Obiective specifice:

•    să aprofundeze cunoștințele fundamentale și de specialitate acumulate pe parcursul programului de licență din domeniul Finanțe și să dezvolte abilități practice de procesare, analiză și sinteză a informațiilor financiare specifice domeniului financiar-bancar și pieței de capital;
•    să asigure o formare profesională adecvată, sub aspect conceptual, aplicativ și investigativ, în vederea fundamentării deciziilor în cadrul entităților și instituțiilor care își desfășoară afacerile în domeniul financiar-bancar și pieței de capital;
•    să dezvolte competențe de cercetare, într-o abordare cantitativă, a proceselor și fenomenelor financiare, astfel încât absolvenții să fie capabili să acționeze ca decidenți, inclusiv în funcții cheie;
•    să permită dezvoltarea capacității de analiză aprofundată a informației și raportărilor financiare în domeniul financiar-bancar și piețe de capital, antrenând spiritul de muncă în echipă;
•    să faciliteze acumularea de noi tehnici, metode și modele de analiză și gestiune, în domeniul financiar-bancar, cu scopul ameliorării gradului de competitivitate și profitabilitate a entităților private;
•    să susțină crearea unei rețele de parteneri profesionali formată din entități private (instituții de credit, firme de investiții, societăți de administrare a investițiilor, societăți de asigurare-reasigurare, brokeri de asigurare, etc.), asociații profesionale (Asociația Română a Băncilor, Asociația Investitorilor pe Piața de Capital, Asociația Administratorilor de Fonduri, Asociația Brokerilor, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România, Asociația Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, etc.), precum și instituții specifice pieței bancare și pieței de capital (Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Institutul de Studii Financiare, Bursa de Valori București, etc.), ca fundament pentru creșterea oportunităților de internship și dezvoltare în carieră.