Misiune și obiective

Informații

MISIUNE

Misiunea programului de studii universitare de masterat  Managementul Afacerilor este formarea specializată a absolvenților de învățământ superior în domeniile management și administrarea afacerilor, prin însușirea de cunoștințe teoretice solide și dezvoltarea de abilități practice și de cercetare care să le asigure accesul și succesul ca profesioniști pe piață, în mediul european concurențial actual.
Misiunea programului de studiu se integrează misiunii universității și contribuie la dezvoltarea învățământului și cercetării științifice, la punerea în valoare a potențialului uman din județ, dar și din zonele alăturate acestuia, la atragerea specialiștilor, la constituirea unei comunități academice puternice.

OBIECTIVE

Obiectivele programului de studiu:

Obiective generale:

•    adaptarea sistemului de învățământ superior românesc la sistemele de învățământ și cercetare ale țărilor Uniunii Europene prin dezvoltarea de relații de parteneriat cu instituții internaționale precum si adaptarea la specificul economiei românești a experienței occidentale europene;
•    crearea unui cadru de învățământ de pregătire postuniversitară în domeniul managerial  ce se adresează absolvenților de învățământ superior care va asigura premisele unei informări continue și în conformitate cu noile metode, tehnici, politici  din acest domeniu;
•    facilitarea accesului absolvenților pe piața muncii din România și Europa prin asigurarea unei pregătiri adecvate si aprofundate din punct de vedere  teoretic si practic într-un domeniu de larg interes;
•    crearea unui climat favorabil mediului de realizare a Managementul Afacerilor prin diseminarea la nivelul cursanților, a firmelor și a instituțiilor din care provin a unor cunoștințe, tehnici, metode și proceduri moderne privind  domeniul Managementul Afacerilor;
•    crearea unui sistem de învățământ și perfecționare pentru cei implicați în activitatea de conducere cu cerințele practice în vederea realizării unor performanțe superioare în acest domeniu;
•    răspunsul la cererea manifestată de cei dornici să urmeze studii care să acopere necesitățile lor de dezvoltare profesională;
•    nevoia de a răspunde după cerințele de perfecționare a pregătirii conform Legii nr.188/1999 și ale Codului Muncii;
•    adaptarea ofertei educaționale la realitățile societății si economiei actuale în contextul evoluției mediului de afaceri românesc și european.

Obiective specifice:

•    să asigure absolvenților cunoștințe (capacităţi de cunoaștere) detaliate teoretice și practice specifice domeniilor studiate;
•    să formeze deprinderi care să permită absolvenților să elaboreze demersuri strategice pentru îndeplinirea sarcinilor care apar în timpul muncii sau al studiului, prin aplicarea de cunoștințe specializate și prin utilizarea surselor de informații specializate;
•    să formeze competențe personale și profesionale;
•    să formeze specialiști de nivel european capabili să activeze într-o manieră integratoare în domeniile: achiziții, distribuție, logistică;
•    să dezvolte cercetarea științifică în domeniul politicilor de achiziții, distribuție, management, de aprovizionare, marketing relațional, resurse umane, etc.